De această dată m-am bucurat şi de participarea tăticului la pregătirea DBL. A fost foarte receptiv şi a susţinut-o şi încurajat-o tare mult pe Daniela. Mi-a făcut plăcere să-i cunosc şi să creăm împreună un cadru de lucru, de abordare legat de plânsul bebeluşului lor mai clar, mai puţin stresant, eliminând surprizele de care au parte părinţii la începutul carierei lor în parenting.

1. Cu ce gânduri ai început cursul DBL şi cum te-ai simţit după finalizare?

Am inceput cursurile cu gandul de a-mi intelege baietelul inca din primele clipe petrecute impreuna, vroiam sa ii pot alina orice nevoie sau durere in cel mai scurt timp, iar dupa incheiere am fost increzatoare ca am sa reusesc.

2. Ţi-a fost de ajutor descoperirea limbajului bebeluşilor?

Eu zic ca da, deoarece sunetele scoase de Marc cand are nevoie de ceva sunt foarte asemanatoare cu cele din prezentare.

3. Când ai auzit primul cuvânt şi care a fost acesta? Ţi-a fost dificil să asculţi altfel sunetele băieţelului tău?

Cred ca a fost vorba de Eh, iar apoi Eair-ul ce indica durerile de burtica. Are nevoie sa scape de gaze cel mai des. Ne arata si cand e ud sau si mai rau.

N-a fost deloc dificil.

4. Tăticul reuşeşte şi el să asculte altfel ce ii comunică băieţelul vostru?

Da, suntem amândoi la acelaşi nivel.

5. O recomandare pentru viitoarele mamici din perspectiva limbajului pe care l-aţi învăţat şi aţi devenit părinţi DBL. :)?

Recomand aceasta metoda tuturor mamicilor care vor sa comunice cu copilasii lor inca din prima zi. Ma simt mai sigura pe mine in rolul de mama.

Daniela Brutaru şi Florin Brutaru,

Părinţii lui Marc, 2 săptămâni