Când există dorinţa de-a aduce o schimbare în jur, se spune că ar trebui pornit de la a te schimba pe tine în primul rând.

Aşa s-a întâmplat, firesc, să ajung în rolul de părinte, ca apoi, cu paşi de copil să pornesc pe calea ce duce spre modificarea percepţiei relaţiei părinte-copil, spre o viziune mai sănătoasă a ceea ce însemn eu – părintele – pentru copilul meu.

Şi noul statut de educator Dunstan Baby Language – primul din România – mi-a deschis multe oportunităţi în a cunoaşte atât de mulţi oameni preocupaţi de a crea o lume mai frumoasă, mai bună, mai empatică, pozitivă.

Alţi traineri din domeniul parenting, medici, artişti, psihologi, ziarişti, simpli părinţi, cu toţii alcătuiesc o aripă a societăţii în care trăim şi care se vrea mai bună. Există o dorinţă de mai bine, de a trăi într-o lume mai bună, care simte că este necesar şi vital să ne transformăm în ceva mai bun şi a creşte copii liniştiţi, cărora să le pese de oameni, natură, viaţă.

Din toate aceste considerente se naşte şi  Comunitatea Maternităţii MedLife Eva din Braşov, care propune părinţilor braşoveni momente de întâlnire cu alţi părinţi, cu specialişti din domenii de creştere şi dezvoltare a copiilor.

Cum se dezvoltă puiul meu,  cum înţeleg de ce plânge, cum îl îngrijesc, de ce e important ataşamentul, ce sunt perioadele senzoriale şi importanţa lor în dezvoltarea copilului meu, ce e depresia si care sunt remediile acesteia, cum pregătesc copilul pentru vizita la medic sau în alte locuri ce pot însemna experienţe traumatizante pentru el, de ce nu sunt benefice “ecranele” şi de ce nu este indicat să stea copilul meu cu tableta, telefonul, TV-ul în faţă sau de la ce vârstă îi permitem asta, stil de viaţă sănătos şi multe altele, toate reprezintă o parte din subiectele discuţiilor noastre din Comunitatea Eva.

Voi coordona acest proiect împreună cu echipa de marketing a MedLife Eva şi în special cu d-na Luminiţa Zina Grigore.

Vă aşteptăm cu mult drag să ne urmăriţi şi să veniţi la întâlniri dintre care prima, din 5 oct 2017 o are invitată pe d-na Eliza Biro, trainer Aware Parenting in Brasov, mamă a doi copii și profesor de limba română.

Partener principal al evenimentului: Dacia Plant

Partener media: blog de parenting Suntpitic.ro, Bebeplange.ro

Asociația: Acest Trubadur și Timbark împreună cu Ce știe Ina să Facă și mamialapteaza.ro

https://www.facebook.com/events/2004479406499802/permalink/2005632409717835/?notif_id=1507042443606668&notif_t=like