Incă suntem departe de a putea afirma că între foarte mulţi părinţi şi copiii lor există un ataşament bun care să le fie de folos pe termen lung; în unele situaţii lipseşte cu desăvârşire. Şi atunci să ne amintim…..

“Duşmanii” creşterii apropierii între părinţi şi copii sunt numeroşi. Educaţia, mentalitatea, lipsurile de tot felul, trecutul şi propriul ataşament sau legătură cu părinţii, şi lista merge mai departe.

Ce să ştim! Că încă din primele zile de după naştere construim o lume bună sau dimpotrivă, pentru copil. Că un ataşament ce dă siguranţă şi echilibru puilor de om necesită un “efort” în care:

  • bebeluşul trebuie să se afle într-un raport continuu şi previzibil cu mama (sau cu o persoana ce-l îngrijeşte)
  • asiguraţi contact fizic fără frică,  apropierea fizică contează!
  • primele 4 luni mama să fie 24h/24h lângă bebe; evitati despărţirile lungi- până după 6-7 luni bebeluşul nu înţelege că mama, in timpul despărţirilor, există totuşi.
  • interacţionaţi cu bebeluşul\copilul cu multă dragoste şi atentie. Faţa, expresiile sunt importante.
  •  nu suprastimulaţi copilul. Nu vă înlocuiţi cu TV, telefon sau calculator!
  • împliniţi cu promtitudine nevoile copilului. Nu-l lăsaţi foarte mult in frustrare.
  • Nu-l lăsaîi niciodată să plângă singur, neconsolat!
  • Fiţi disponibil fizic, dar şi emoţional!

Fii acea sticlă ce umple mereu paharul gol cu starea de bine pentru copilul tău!

Căutaţi şi: Ainsworth- Patterns of Attachment: A Psychological Study of the Strange Situation sau J. Bowlby