Lansare de carte, “Te iubesc, orice culoare ai avea”, autor Mihaela Coșescu

Mâine, 24,07,2016, ora 11, în Brașov, în cadrul Festivalului de carte și muzică, o vom avea alături sau noi vom putea fi alături de Mihaela Coșescu, cea care a scris și va lansa cărticica intitulată ”Te iubesc, orice culoare ai avea”.

În contextul contemporan, constatăm cu bucurie o mai mare preocupare a părinților actuali în a crea legături cu proprii copii, față de, să spunem, acum 30 de ani.

… am devenit mai conștienți de importanța empatiei, a grijii față de corpul emoțional, afectiv al copiilor și practic de zestrea pe care o punem în ființa pruncilor care vor deveni în curând adolescenții și adulții de mâine.

De aceea, mă bucur mult că Mihaela a avut curajul, nu doar de a scrie o poveste despre acceptarea ta, a mea, a lui/a ei așa cum este acesta, de primirea în familie a fiecărui membru așa cum este acesta, unic în existența sa, ci de a și porni pe un drum complicat, obositor al lansării pe piață a cărții.

Vă invităm, așadar, ca în plimbarea voastră, să vă opriți câteva minute, să o ascultați pe Mihaela, să cumpărați o carte ghid în ceea ce înseamnă iubirea, răbdarea, înțelegerea și împăcarea în familie, între frați, între eu cu mine.

Pe mâine, în P-ța Sfatului – Brașov.